Specii

Mamifere

Cele două specii de mamifere vizate de proiect sunt popândăul și vidra, acestea găsind în aria proiectului condiții perfecte de hrănire și reproducere.

Lutra lutra (vidra)

Vidra este un mamifer acvatic ce poate fi întâlnit în toate marile bazine hidrografice din România. Lungimea corpului ajunge la 90 cm, iar greutatea variază între 8 și 15 kg.

Trupul vidrei este adaptat legilor hidrodinamicii, coada fiind folosită la înaintat și cârmuit. Degetele sunt unite de o membrană interdigitală, ajutând foarte mult la înot și propulsat. În apă, pe distanțe scurte, poate atinge viteza de 12 km/h. De obicei o scufundare durează între 20 și 50 de secunde, dar la nevoie poate rămâne sub apă până la patru minute.

Prezența vidrei este strâns legată de existența resurselor de hrană — locurile bogate în pește atrag vidra până sus la munte, la peste 1500 de metri, în preajma pâraielor cu păstrăvi. Principalul sortiment de hrană pentru vidră îl reprezintă peștele, la care se adaugă raci, amfibieni, melci, insecte, și chiar păsări și mamifere mici.

Cu toate că poate fi văzută și ziua, vidra este un animal crepuscular și nocturn care trăiește solitar sau cel mult în grupe de familii.

Spermophilus citellus (popândău)

Popândăul aparține familiei veverițelor.

Trăiește în pajiști, terenuri cultivate sau înierbate, grădini și livezi. Își sapă galerii lungi și complicate pe care le utilizează drept adăpost, cuib și pentru hibernare în perioada lunilor de iarnă.
Se hrănește mai ales cu rădăcini și semințe, dar și cu insecte, miriapode, melci, râme sau vertebrate mici. Are o durată medie de viață de 4-5 ani.
Popândăii constituie hrană pentru păsările răpitoare și majoritatea mamiferelor carnivore. Desțelenirea islazurilor și creșterea presiunii antropice sunt factori ce pot duce la dispariția speciei.

Amfibieni

Bombina bombina (izvorașul cu burta roșie)

Numele genului și al speciei provine din limba latină: bombus = a scoate sunete stridente, aceasta fiind o caracteristică a sunetelor de împerechere ale masculilor speciilor genului.
Cu o lungime de 40-50 mm, este o broască de dimensiuni mici. Are puțini dușmani, grație glandelor veninoase din negii pielii care secretă un lichid alb, vâscos, cu miros acid, iritant.
Abdomenul viu colorat servește drept avertizare. Este totuși vânat cu succes de șerpii de apă.
Specie acvatică și socială, petrece mult timp plutind cu picioarele la suprafața apei.
La cel mai mic pericol se ascunde în mâlul de pe fundul apei.
Vânează și pe uscat, mai ales noaptea și după ploaie.
Se hrănește cu insecte, melci mici și viermi. Reproducerea începe prin aprilie, primele ponte apărând chiar la sfârșitul lunii aprilie.
Perioada de reproducere poate dura câteva luni, iar o femelă poate depune ponte de 2-3 ori pe an.

Triturus dobrogicus (tritonul dobrogean)

Este cea mai mare specie de triton de pe teritoriul României. Adulții ating o lungime de 11-17 cm. Tritonul are o speranță de viață variabilă: de regulă, nu trăiește mai mult de 10 ani, însă există exemplare care pot atinge și vârsta de 30 de ani, mai ales în captivitate. Specie foarte rară la nivelul țării, apare în zonele de șes, în vecinătatea unor bazine stătătoare mai mari, cu vegetație bogată (lacuri, bălți, cursuri line de apă). Larvele mici se hrănesc până la 90% din raci mici și larve de diptere, iar larvele mari mănâncă în primul rând larvele insectelor acvatice (țânțari, efemeroptere, trichoptere, larve de libelule și coleoptere acvatice).

Pești

Pelecus cultratus (sabița)

Bun înotător care trăiește în fluvii și râuri de șes, precum și în multe lacuri mari interioare; frecvent și în limanurile și lacurile litorale, dar și în zonele îndulcite ale mărilor.

Comportamentul sabiței este unul activ, înotând între ape sau aproape de suprafață, în cârduri, de obicei pe vârste. Reproducerea are loc în perioada aprilie-iunie, o femelă depunând între 10.000-58.000 de icre (în medie 33.500) în ape puțin adânci.

Se hrănește cu plancton, nevertebrate bentonice, insecte aeriene și pești mici.

Gobio kessleri (petroc)

Numele genului este cel popular latin pentru guvizi, iar numele speciei este de fapt o dedicație pentru zoologul ucrainean Karl Fedorovich Kessler (1815-1881).

Ajunge de obicei la lungimea de 8-10 cm (rar 13 cm).
Trăiește în cârduri mari de câteva sute de exemplare, stă nemișcat pe fundul apei, ducând o viață sedentară.

Se hrănește mai ales cu diatomee și mici nevertebrate psamofile.

Aspius aspius (avat)

La fel ca ceilalți membri ai familiei Cyprinidae, avatul nu are dinți, ceea ce nu îl împiedică totuși să fie un răpitor diurn foarte eficient.
Vânează în apropiere de suprafață și preferă apele repezi.
În mod obișnuit atinge lungimea de 30-40 cm și 1-2 kg greutate, maximul fiind de 100 cm și 9 kg.

Depun icrele pe substrat dur, atât în apă curgătoare cât și în bălți, în număr de 40.000-140.000.
Principalii săi dușmani sunt știuca și șalăul.

Gymnocephalus baloni (ghiborț de râu)

Numele genului este format din cuvintele grecești gymnos = gol, despuiat și kephalon = cap, numele speciei fiind o dedicație pentru zoologul canadian de origine poloneză Eugene Kornel Balon (n. 1930).

Are o lungime medie de 8-12 cm, mai rar ajungând la 20 cm.
Specie de apă curgătoare, prezentă în porțiunile de deal și de șes ale râurilor.
Preferă zonele cu curent mai puternic.

Se hrănește cu animale bentonice (care trăiesc pe fundul apei): insecte, larve de insecte, râme, raci, melci, scoici, ocazional consumând și puiet de pește.
Se reproduce în perioada martie-mai, o femelă depunând circa 600.000-800.000 de icre/kg corp.

Zingel streber (fusar)

Trăiește în Dunăre și în râurile de deal și de șes, exclusiv în locurile cu curent, pe fund de pietriș, nisip cu argilă.
Nu se grupează în cârduri.
Se hrănește cu insecte acvatice, amfipode, viermi, ocazional icre și puiet de pește.
Ajunge la o lungime maximă de 22 cm şi o greutate în jur de 30-50 g.

Reproducerea are loc primăvara (martie-mai), o femelă depunând 50.000-100.000 de icre de culoare ușor gălbuie cu diametrul de 2 mm. Importanța economică este redusă, strict locală, deoarece se prind cantități foarte mici.

Zingel zingel (pietrar)

Preferă râurile mari și relativ adânci, cu fund de nisip, pietriș sau argilă. Ajunge la o lungime maximă de 48 cm și la o greutate în jur de 400 g. Este o specie activă noaptea care poate forma cârduri mici.

Reproducerea are loc în martie și aprilie în plin curent, iar icrele sunt depuse pe pietre, prolificitatea variind cu vârsta – de la 2.000 de icre la vârsta de trei ani la aproximativ 20.000 de icre la nouă ani.
Se hrănește cu insecte acvatice (îndeosebi efemeroptere), crustacee, icre și pești mici.

Rhodeus sericeus amarus (boarța)

Trăiește exclusiv în ape dulci. Preferă apele stătătoare sau încete, dar poate fi întâlnit și în plin curent până aproape de zona montană a râurilor.
Este o specie care apare în multe zone din România, prezența sa fiind legată de răspândirea lamelibranhiatelor (scoicilor) Unio sau Anodonta. Se hrănește mai ales cu alge filamentoase și unicelulare, resturi de plante superioare și detritus, uneori consumând și organisme animale.

Reproducerea are loc în perioada aprilie-august, femela depunând icre de mai multe ori în cursul unui sezon.

Gymnocephalus schraetzer (răspăr)

Trăiește exclusiv în ape curgătoare în cârduri de câteva zeci sau sute de indivizi, uneori în amestec cu alte specii, la maturitate devenind însă singuratic.

În primii 2-3 ani de viață, răspărul este mai degrabă pașnic, hrănindu-se cu râme, melci, viermișori și doar uneori cu pești de talie mică.
După această fază devine răpitor și vânează în haită.
Preferă icrele șalăului și ale crapului, și în general puietul speciilor pașnice de pești.

Păsări

Specii de păsări acvatice

Aceasta este o categorie importantă din zona proiectului, cuprinzând specii precum Anas acuta (rața sulițar), Anas crecca (rață mică), Anas Penelope (rață fluierătoare), Anas platyrhynchos (rață mare), Anas querquedula (rață cârâitoare), Ardea cinerea (stârc cenușiu), Aythya nyroca (rață roșietică), Aythya ferina (rață cu cap castaniu), Aythya fuligula (rață moțată), Bucephala clangula (rață sunătoare) Chlidonias hybridus (chirighiță cu obraz alb), Chlidonias niger (chirighiță neagră), Cygnus cygnus (lebăda de iarnă), Cygnus olor (lebăda de vară), Fulica atra (lișiță), Gavia arctica (cufundar polar), Gavia stelatta (cufundar mic), Haliaeetus albicilla (vultur codalb), Larus cachinnans (pescăruș de Marea Caspică), Larus canus (pescăruș sur), Larus minutus (pescăruș mic), Larus ridibundus (pescăruș râzător), Mergus albellus (ferestraș mic), Mergus merganser (ferestraș mare), Phalacrocorax carbo (cormorant mare), Phalacrocorax pygmeus (cormorant mic), Podiceps nigricollis (corcodel cu gât negru), Podiceps grisegena (corcodel cu gât roșu). Hrana acestor păsări este diversă, fiind compusă din materie vegetală acvatică (frunze sau alge) și hrană de natură animală (insecte, moluște, crustacee și alte nevertebrate, amfibieni sau pești de talie mică). Hrana de natură vegetală are o pondere mai mică și constă în semințe, rădăcini și rizomi.

Aythya nyroca (rața roșietică)

Numele genului provine din grecescul aithyia – pasăre scufundătoare. Numele speciei este sinonim şi derivă din cuvântul rusesc nîrok – pasăre scufundătoare.

Deşi este o raţă scufundătoare, preferă ape puţin adânci (30-100 cm) şi trăiește destul de ascunsă. Cuibărește solitar sau în grupuri mici si iernează în Israel şi Africa.

Populaţia europeană a speciei este relativ mică, cuprinsă între 12.000-18.000 de perechi.

Chlidonias hybridus (chirighița cu obraz alb)

Chirighiţa cu obraz alb este caracteristică zonelor umede de apă dulce bogate în vegetaţie. Lungimea corpului este de 24-28 cm şi are o greutate de 65-100 g. Se hrăneşte cu peşti, insecte şi larvele acestora, melci şi broaşte. Pentru a se hrăni prinde prada prin alunecări bruşte de la circa cinci metri înălţime. Planează pe loc, fluturându-şi aripile în urmărirea prăzii. Populația europeană este cuprinsă între 42.000-87.000 de perechi, în România găsindu-se între 8.000-12.000 de perechi.

Cygnus Cygnus (lebăda de iarnă)

Lebăda este o pasăre de talie mare, caracteristică zonelor arctice, ce poate ajunge la lungimi de 1,5m și la o greutate de 12 kg. Se hrănește în special cu plante de apă, seminţe, viermi, insecte, moluşte şi uneori peşti. Este specia naţională în Finlanda şi este imprimată pe moneda de un euro. Populaţia estimată în cartierele de iernare este relativ mare, depășind 65.000 de exemplare. Populaţia prezentă în timpul iernii în România este estimată la 2.000-4.500 exemplare.

Phalacrocorax pygmeus (cormoran mic)

În Europa este specia cea mai mică din familia cormoranilor, adulții având o lungime a corpului cuprinsă între 45-55 cm. Se hrănește în special cu pește și nevertebrate acvatice, putând să se scufunde până la câțiva metri adâncime și pentru o perioadă de până la un minut. Se estimează că populația europeană a cormoranului mic nu depășește 39.000 perechi. La sfârșit de martie și început de aprilie, perechile revin în coloniile vechi unde repară cuiburile existente (alcătuite din crengi și căptușite cu vegetație) sau construiesc cuiburi noi. Numărul cuiburilor variază pe un arbore de la câteva până la câteva zeci.

Podiceps nigricollis (corcodel cu gât negru)

Corcodelul cu gât negru este o specie cu o distribuție vastă, cuibărind în Europa, America de Nord, centrul și estul Asiei, precum și în vestul Americii de Nord. Se hrănește cu nevertebrate acvatice din toate genurile, dar și cu pești mici și amfibieni. Lungimea corpului este de 28-34 cm, iar greutatea de 300-550 g. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 13-14 ani. Populația europeană este relativ mare, fiind estimată la 96.000 de perechi cuibăritoare, din care în România se găsesc în jur de 2.500-3.500.

Specii de păsări caracteristice zonelor agricole

Zonele agricole din aria proiectului atrag numeroase specii caracteristice acestui tip de habitat: Burhinus oedicnemus (pasărea ogorului), Alauda arvensis (ciocârlie de câmp), Coracias garrulus (dumbrăveancă), Coccothraustes coccothraustes (botgros), Coturnix coturnix (prepeliță), Emberiza hortulana (presură de grădină), Lanius excubitor (sfrâncioc mare), Merops apiaster (prigorie), Miliaria calandra (presură sură), Muscicapa striata (muscar sur), Oriolus oriolus (grangur), Phylloscopus collybita (pitulice de munte), Saxicola rubetra (mărăcinar mare), Saxicola torquata (mărăcinar negru), Streptopelia turtur (turturică). Acestea sunt predominant insectivore, hrana constând în nevertebrate (Orthoptera, Isoptera, Odonata, Mantodea, Coleoptera sau Mollusca), dar și semințe; mai rar pot consuma și vertebrate mici (reptile). Principalele amenințări constă în alterarea și pierderea habitatelor, contaminarea prin produse agricole, alterarea și pierderea de habitat cauzată de schimbările folosirii terenurilor, pierderea și deteriorarea zonelor de reproducere și de aglomerare, mortalitatea și alte efecte cauzate de prădători, dar și de efectul altor activități antropogene.

Coracias garrulus (dumbrăveanca)

Numele genului este derivat din combinația cuvintelor latine corax – corb şi forma – formă, numele speciei provenind din latinescul garrulous – gălăgios. Dumbrăveanca este caracteristică zonelor uscate, călduroase reprezentate de pădurile rare de luncă din preajma pajiștilor. Lungimea corpului este de 29-32 cm, având o greutate de 127-160 g. Se hrănește cu rozătoare, broaște, șopârle, șerpi, păsări și insecte. Este foarte sensibilă la modificările de folosire a terenurilor, fiind considerată un bioindicator pentru habitatele mozaicate. Populația europeană este estimată între 53.000-110.000 de perechi, dintre care în România se găsesc 4.600-6.500 perechi.

Coturnix coturnix (prepelița)

Prepelița trăiește în ținuturile cultivate sau pe pajiștile care îi pot oferi adăpost. În medie, lungimea corpului este de 16-18 cm, atingând o greutate medie de 100 g. Se hrănește cu semințe și insecte la nivelul solului. Deși populația europeană este mare, fiind cuprinsă între 2.8-4.7 milioane de perechi, prepelița are un statut de conservare nefavorabil în Europa din cauza vânatului și a pierderii habitatului ca rezultat al schimbării metodelor de cultivare.

Saxicola rubetra (mărăcinar mare)

Trăiește pe pajiști, miriști și plantații tinere de conifere. Are o lungime medie de 12-14 cm și o greutate de 17 g. Se hrănește mai ales cu insecte și râme, dar ocazional și cu fructe și semințe. Populația cuibăritoare din Europa este mare, fiind estimată între 5,4-10 milioane de perechi. Deși specia a cunoscut declinuri în perioada 1990-2000, populațiile cheie, inclusiv cea din România, au rămas stabile. Mărăcinarul depinde de câmpurile cultivate cu intensitate mică, unde cositul se face o dată sau de două ori pe an. Declinul a fost cauzat de intensificarea exploatării câmpurilor în agricultură.

Emberiza hortulana (presură de grădină)

Numele genului provine de la cuvântul german embritz – presură, iar numele speciei derivă din cuvântul latin hortulanus – de grădină. Este o specie caracteristică zonelor deschise uscate cu vegetație puțină și pâlcuri de copaci sau tufe. Ca mărime, se apropie de dimensiunile ciocârliei de câmp, având o lungime a corpului de 15-16,5 cm și o greutate de 18-30 g. Ciocul este conic şi robust, fiind folosit pentru a sparge învelișul semințelor cu care se hrănește. O parte a hranei este formată şi din nevertebratele pe care le prinde pe sol. Populația europeană este foarte mare, fiind cuprinsă între 5,2-16 milioane de perechi, iar numărul estimat în România este de 125.000-225.000 de perechi.

Streptopelia turtur (turturică)

Specia cuibărește în pădurile de foioase deschise din zonele agricole. Este un porumbel de talie mică, având în medie o lungime a corpului de 26-28 cm și o greutate de 140 g. Se hrănește la nivelul solului cu semințe și ocazional cu insecte. Longevitatea în sălbăticie este de 2 ani. Populația cuibăritoare din Europa este estimată la 3,5-7,2 milioane de perechi.

Specii de păsări cuibăritoare caracteristice râurilor

Printre speciile cuibăritoare caracteristice râurilor se numără Actitis hypoleucos (fluierar de munte), Alcedo atthis (pescărel albastru), Charadrius dubius (prundăraș gulerat mic), Charadrius hiaticula (prundăraș gulerat mare), Motacilla alba (codobatură albă), Motacilla flava (codobatură galbenă), Riparia riparia (lăstun de mal). Habitatele preferate de acestea pentru cuibărit sunt reprezentate de pâraie, râuri mici și canale cu maluri abrupte și nisipoase, în care unele specii își sapă cuibul (de ex. pescărelul albastru). Se hrănesc mai ales cu pești mici de apă dulce, insecte acvatice și pești marini. Mai rar consumă și crustacee, moluște, insecte terestre sau amfibieni.

Actitis hypoleucos (fluierar de munte)

Poate fi întâlnit în numeroase tipuri de habitate în timpul iernii, inclusiv în estuare, mlaștini sărate, locuri umede din apropierea coastelor sau din interiorul unei țări.

Are o lungime a corpului de 19-21 de centimetri și o masă corporală medie de 50 de grame.
Se hrănește cu nevertebrate, pești, amfibieni și unele plante. Vârsta medie în libertate este de opt ani.
Populația europeană este estimată la circa 720.000 – 1,6 milioane de perechi.

Alcedo atthis (pescărel albastru)

Pescărașul albastru, cunoscut și ca Ivan Pescarul, este caracteristic zonelor umede reprezentate de râuri, canale, lacuri cu apă dulce, cât și zonelor de coastă cu apă salmastră.
Atinge o lungime a corpului de 17-19,5 cm şi o greutate de 34-46 g. Se hrăneşte cu peşti şi nevertebrate.
Longevitatea maximă cunoscută în sălbăticie este de 21 de ani, însă doar un sfert dintre adulți trăiesc mai mult de un sezon.
Populaţia europeană este cuprinsă între 79.000-160.000 de perechi, în România găsindu-se între 12.000-15.000 de perechi.

Charadrius dubius (prundăraș gulerat mic)

Poate fi întâlnit pe țărmuri întinse și nisipoase, pe malul apelor curgătoare, încete, sau pe malul lacurilor, cât și în mlaștini, în timpul migrației. În medie, are o lungime a corpului de 15-18 cm și o greutate de 40 g. Se hrănește în zonele mlăștinoase și ocazional în ape mici cu insecte, păianjeni, viermi și alte nevertebrate. În libertate, durata medie de viață este de patru ani. În Europa, populația cuibăritoare este estimată între 110.000–240.000 de perechi.

Riparia riparia (lăstun de mal)

Poate fi găsit și în alte tipuri de habitat, cum ar fi în apropierea fermelor, pe pășuni și în mlaștini. Are o lungime a corpului de 12-14 cm și o greutate medie de 14 g. Se hrănește mai ales cu insecte zburătoare. Specie diurnă, vânează deasupra apelor, iar deseori stă pe ramuri sau sârme, de unde urmărește prada. Populația cuibăritoare din Europa este foarte mare, fiind estimată la 5,4-9,5 milioane de perechi.

Specii de păsări cuibăritoare acvatice și palustre

a păsărilor acvatice, cuprinzând speciile Anas platyrhynchos (rața mare), Anas querquedula (rață cârâitoare), Ardea cinerea (stârc cenușiu), Aythya nyroca (rață roșietică), Aythya ferina (rață cu cap castaniu), Chlidonias hybridus (chirighiță cu obraz alb), Botaurus stellaris (buhai de baltă), Chlidonias niger (chirighiță neagră), Cygnus olor (lebăda de vară), Circus aeruginosus (erete de stuf), Egretta alba (egretă mare), Fulica atra (lișiță), Gallinula chloropus (găinușă de baltă), Himantopus himantopus (piciorong), Larus ridibundus (pescăruș râzător), Larus canus (pescăruș sur), Locustella luscinioides (grelușel de stuf), Nycticorax nycticorax (stârc de noapte), Pelecanus onocrotalus (pelican comun), Phalacrocorax carbo (cormoran mare), Phalacrocorax pygmeus (cormoran mic), Platalea leucorodia (stârc lopătar), Podiceps cristatus (corcodel mare), Podiceps grisegena (corcodel cu gât roșu), Podiceps nigricolis (corcodel cu gât negru), Rallus aquaticus (cârstel de baltă), Sterna albifrons (chiră mica), Sterna hirundo (chiră de baltă), Tadorna tadorna (călifar alb), Vanellus vanellus (nagâț). Acestea pot fi întâlnite în mlaștini, câmpii inundate, golfuri adăpostite, estuare, delte, lacuri artificiale sau naturale, sau pe pajiștile și terenurile agricole din zonele joase, deschise, aflate în apropierea zonelor umede. Se hrănesc cu insecte acvatice (coleoptere, efemeroptere, trichoptere, hemiptere, odonate, diptere). Consumă și moluște, crustacee, păianjeni, viermi, mormoloci și ouă de broaște, pești mici, icre de peşti şi semințe.

Anas querquedula (rața cârâitoare)

La nivel global, populația de rață cârâitoare este estimată la 2,6-2,8 milioane de indivizi, cu trend ușor descrescător. Populația cuibăritoare din Europa numără 390.000–590.000 de perechi, cele mai mari concentrații fiind întâlnite în Rusia, Belarus, Ucraina. Cuibărește pe sol în vegetație deasă, de obicei în apropierea apei. Depune 8-9 ouă pe care le clocește timp de 21-23 de zile. Se hrănește cu vegetație și hrană de natură animală: moluște, insecte acvatice, larve, crustacee, larve, mormoloci și pești mici. În schimb, în afara sezonului de cuibărit predomină hrana de natură vegetală: semințe, rădăcini, tuberculi, frunze, muguri, iarbă.

Circus aeruginosus (erete de stuf)

Numele genului este derivat din grecescul kirkos – răpitoare ce descrie cercuri, numele speciei provenind din cuvântul latin aerugo – rugină de cupru (de culoare albastru-verde), care face referire la ouăle păsării. Eretele de stuf are o lungime a corpului de 43-55 cm şi o greutate de 500-700 g. Se hrănește cu păsări şi ouă, pui de iepure, rozătoare mici, broaște, insecte mai mari şi uneori pești. Populația europeană a speciei este cuprinsă între 93.000-140.000 de perechi, în România găsindu-se 1.700-2.500 de perechi. Principalele amenințări sunt degradarea habitatelor, vânătoarea ilegală, deranjul determinat de activitățile umane prin tăierea sau arderea stufului şi otrăvirea.

Phalacrocorax carbo (cormoran mare)

Cormoranul mare este o specie care preferă habitatele umede cu întindere mare de apă care îi asigură hrana, adică pești de diferite dimensiuni, specia fiind complet ihtiofagă. Lungimea corpului este de 84-90 cm, putând atinge o greutate de 2,6-3,7 kg. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 22 ani. Populația europeană este relativ mare, ajungând la aproximativ 310.000 de perechi cuibăritoare, din care în România se găsesc în jur de 18.000-20.000 de perechi.

Himantopus himantopus (piciorong)

Numele genului şi speciei provin din cuvintele grecești ymantos – coardă şi pous – picior, cu referire la picioarele lungi ale păsării. Piciorongul are o lungime a corpului de 33-36 cm şi o greutate medie de 180 g. Se hrănește cu insecte, moluște, crustacei, păianjeni, pești mici și semințe. Este o specie monogamă, sociabilă, ce se deplasează de obicei în stoluri şi cuibărește în colonii mici, în care cuiburile căptuşite superficial cu vegetație sunt așezate pe sol. Populația europeană a speciei este estimată între 37.000-64.000 de perechi, din care România deține aproximativ 400-600.

Vanellus vanellus (nagâț)

Specia cuibărește în habitate deschise cu vegetație mică, inclusiv pe terenuri agricole, turbării, lunci și zone umede. Nagâțul are o lungime a corpului de 67-72 cm și atinge o greutate medie de 140-320 g. Se hrănește în principal cu viermi și insecte. Longevitatea medie în sălbăticie este de 4-5 ani. Deși totalul populației cuibăritoare din Europa este estimat la 1,7-2,8 milioane de perechi, nagâțul a suferit un declin major pe întregul continent (mai ales din cauza pierderii habitatelor propice ca rezultat al schimbărilor din practicile agricole), fiind considerată încă o specie vulnerabilă.

Specii de păsări răpitoare de zi

Răpitoarele atrase de bogata biodiversitate din zona proiectului sunt Accipiter nisus (uliu păsărar), Accipiter gentilis (uliu porumbar), Buteo buteo (șorecar comun), Buteo rufinus (șorecar mare), Circus aeruginosus (erete de stuf). Hrana acestor păsări este foarte diversificată, fiind formată mai ales din șoareci și alte rozătoare, dar și din amfibieni, reptile, păsări, insecte, râme. Urmăresc prada de la înălțime, fie de pe un punct de observație fix, mai înalt, fie din aer, unde planează sau chiar zboară pe loc (de exemplu șorecarul și vânturelul roșu).

Accipiter nisus (uliu păsărar)

Este o pasăre de pradă de talie mică, având o lungime de 28-38 de centimetri și o greutate de 185-342 g (femelă) sau 110-196 g (mascul). Vânează alte specii diurne de păsări, prin atac surpriză. Totalul populației europene este estimat între 340.000 și 450.000 de perechi cu pui. Populațiile din nordul continentului sunt migratoare, cele din centru sunt parțial migratoare, iar cele din sud sunt sedentare. Numărul lor a crescut în perioada 1970-1990 și, în ciuda declinului actual din mai multe țări, populația cheie a rămas stabilă.

Buteo buteo (șorecar comun)

Poate fi întâlnit în diferite tipuri de habitate.
Preferă pădurile pentru cuibărit, dar are nevoie de acces la zone deschise precum terenurile agricole sau pajiști pentru a putea vâna.
Este o pasăre răpitoare de dimensiuni medii, având o lungime a corpului de 50-57 cm și o greutate medie de 1 kg la femele și 780 g la masculi.
Se hrănește cu mamifere mici, păsări, hoituri, dar și insecte mari.
În sălbăticie, durata medie de viață este de opt ani.
Totalul populației cuibăritoare din Europa este cuprins între 710.000 și 1.2 milioane de perechi.

Buteo rufinus (șorecar mare)

Numele genului provine din cuvântul latin buteo – șorecar, iar numele speciei este derivat din latinescul rufus – roșiatic, cu referire la penajul păsării.
Este o specie caracteristică zonelor deschise, aride, stepice și terenurilor agricole abandonate.
În medie, are o lungime a corpului de 50-58 cm și o greutate de 1,1 kg pentru mascul și 1,3 kg pentru femelă.
Se hrănește cu mamifere mici, păsări, reptile și insecte.
Cuibăreşte în copacii de la marginea zonelor deschise, în crăpăturile stâncilor sau reconstruieşte cuiburile părăsite ale altor specii. Iernează în Africa.
Longevitatea maximă cunoscută este de opt ani și șase luni.
Populația europeană a speciei este mică, fiind cuprinsă între 8.700-15.000 de perechi. În România, populația estimată este de 61-110 de perechi.

Specii de păsări cântătoare

Păsările cântătoare sunt și ele bine reprezentate, cele mai importante fiind Carduelis cannabina (cânepar), Carduelis carduelis (sticlete), Cuculus canorus (cuc), Carduelis spinus (scatiu), Emberiza schoeniclus (presură de stuf), Erithacus rubecula (măcăleandru), Ficedula hypoleuca (muscar negru), Fringilla coelebs (cinteză de vară), Fringilla montifringilla (cinteză de iarnă), Luscinia megarhynchos (privighetoare roșcată), Motacilla alba (codobatură alba), Motacilla flava (codobatură galbenă), Oriolus oriolus (grangur), Pyrrhula pyrrhula (mugurar), Sylvia communis (silvie de câmp), Sturnus vulgaris (graur), Sylvia atricapilla (silvie cu cap negru), Turdus merula (mierlă), Turdus philomelos (sturz cântător), Upupa epops (pupăză). Hrana de bază o constituie semințele de diverse specii de plante, dar și insecte și fructele de pădure. Puii sunt hrăniți îndeosebi cu nevertebrate de talie mică, printre care predomină insectele. Principalele amenințări cu care se confruntă aceste specii sunt modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului, perturbarea cauzată de silvicultură, poluarea, perturbarea cauzată de alte activități antropogene.

Erithacus rubecula (măcăleandru)

Trăiește mai ales în păduri, parcuri și grădini, dar apare adesea și în zone urbane. Lungimea corpului este de 12.5-14 cm, iar greutatea medie este de 18 g. Vara se hrănește cu nevertebrate, la care iarna se adaugă semințe și fructe de arbuști. Deși este o specie diurnă, se hrănește și noaptea acolo unde există surse de lumină artificiale, sau unde lumina lunii este foarte puternică. Cele 43-83 de milioane de perechi din Europa constituie 75% din populația mondială de măcăleandru.

Fringilla montifringilla (cinteză de iarnă)

Trăiește în păduri de mesteacăn și de conifere în sezonul de împerechere și în păduri de foioase pe timp de toamnă și de iarnă. Are o lungime a corpului de 14-16 cm și o masă corporală medie de 24 g. Se hrănește cu semințe, fructe de arbuști și insecte — vara în frunziș, iar pe timp de iarnă coboară pe sol. În libertate, trăiește în medie trei ani. Populația cuibăritoare din Europa ajunge la 12-22 de milioane de perechi.

Upupa epops (pupăză)

Pupăza este adesea întâlnită în habitate deschise cu iarbă mică sau brazde pentru hrănire. Lungimea corpului este de 25-29 cm, iar greutatea corpului ajunge la 68 g. Se hrănește în special cu insecte, dar și cu reptile mici, amfibieni, semințe și fructe de pădure. Se hrănește prin săpare și sondarea pământului, folosindu-și ciocul lung. Este o specie activă în timpul zilei, fiind observată adesea încălzindu-se la soare cu aripile larg deschise. Populația cuibăritoare din Europa numără în prezent 890.000-1,7 milioane perechi.

Pyrrhula pyrrhula (mugurar)

Este o specie care preferă zonele cu tufișuri și arboret. În medie, lungimea corpului ajunge la 16-18 cm, iar greutatea la 21 g. Se hrănește cu semințe, fructe și muguri de arbori, fructe de arbuști și insecte. Cuibărește aproape peste tot în Europa. Păsările care cuibăresc în nord migrează spre sud pentru a ierna, dar nu își părăsesc arealul. Migrația de toamnă are loc în perioada octombrie-noiembrie și cea de primăvara în lunile februarie-aprilie. Populația cuibăritoare din Europa este foarte mare, fiind cuprinsă între 7,3 și 14 milioane de perechi.